pentru ocuparea unui post contractual vacant de consilier debutant din cadrul Serviciului asociații de proprietari - Direcția de ecologizare.
Condițiile de participare la concurs sunt următoarele:
a) generale: cele prevăzute de art. 3 din Regulamentul-cadru - Anexa la H.G.R. nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare;
b) specifice: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă din domeniul științe inginerești, științe economice, științe juridice, matematică și științe ale naturi sau științe administrative cu specializarea administrație publică;
Concursul va consta în susținerea de către candidații declarați admiși la selecția dosarelor a două probe, respectiv: proba scrisă și interviul. (Bibliografie)
Concursul se organizează conform calendarului următor:
• 22 august 2018, ora 14:00 - termenul limită pentru depunerea dosarelor la sediul Primăriei Municipiului Suceava;
• 31 august 2018, ora 10:00 - proba scrisă ce se va desfășura la sediul Primăriei Municipiului Suceava;
• Data, ora și locul susținerii interviului se afișează obligatoriu odată cu rezultatele la proba scrisă.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin afișare la sediu și pe pagina de internet a Primăriei municipiului Suceava în termen de maximum o zi lucrătoare de la finalizarea probei.
Candidații nemulțumiți pot depune contestație în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor, respectiv de la data afișării rezultatului probei scrise, și de la data afișării rezultatului interviului, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
În cazul în care se înregistrează contestații: comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse, precum și a rezultatelor finale ale concursului se face prin afișare la sediu și pe pagina de internet a Primăriei municipiului Suceava în termen de maximum o zi lucrătoare de la depunerea contestațiilor, imediat după soluționarea acestora.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conțină, în mod obligatoriu, următoarele documente:
• cererea de înscriere la concurs
• curriculum vitae
• copia actului de identitate
• copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor absolvite
• după caz: copie a carnetului de muncă și/sau o adeverință care să certifice vechimea în muncă și în specialitate
• cazierul judiciar
• adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului.
Copiile documentelor vor fi însoțite de originale - pentru conformitate.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul resurse umane, camera 45 sau la telefonul 0230-212696, interior 152 sau 252.
PRIMAR,
Ion Lungu
Anunț nr. 26972 din 08.08.2018