ANUNȚ

Primăria Municipiului Suceava, cu sediul în Bd 1 Mai nr. 5A, organizează concurs  pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante de șef serviciu, gradul II, pe perioadă nedeterminată, 8 ore/zi-40 ore/săptămână, luni-vineri în cadrul Serviciului investiții, energetic și de utilități publice – Direcția tehnică și de investiții.

Condiţiile de participare la concurs:
a) generale: 
- cele prevăzute de art. 465 din O.U.G. nr. 57/2019 cu modificările și completările ulteriore.
b) specifice: 
- studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă din domeniului științei inginerești;
- studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 5 ani;
Concursul va consta în susţinerea a două probe de către candidaţii declaraţi admişi la selecţia dosarelor, respectiv: proba scrisă şi interviul.                                               
Concursul se organizează conform următorului calendar:         
- 04 mai 2026, ora 1600 - termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs la sediul Primăriei Municipiului Suceava; 
- 18 mai 2026 ora 1200 - proba scrisă ce se va desfăşura la sediul Primăriei Municipiului Suceava; 
Data, ora şi locul susţinerii interviului se afişează obligatoriu odată cu rezultatele la proba scrisă.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin afişare la sediu şi pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Suceava în termen de maximum o zi lucrătoare de la finalizarea probei. 
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi de la data afişării rezultatului interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
În cazul în care se înregistrează contestaţii: comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse precum şi a rezultatelor finale ale concursului se face prin afişare la sediu şi pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Suceava în termen de maximum o zi lucrătoare de la depunerea contestaţiilor, imediat după soluţionarea acestora.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, următoarele documente: 
- formular  de înscriere la concurs*  
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflat în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului  solicitate;
- după caz: copie a carnetului de muncă şi/sau o adeverinţă care să certifice vechimea în muncă, pentru ocuparea postului;*
- certificatul de cazier judiciar sau, după caz extrasul de pe cazierul judiciar;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
- curriculum vitae, model comun European;

Documentele se vor prezenta în original - pentru conformitate. Copiile vor fi realizate, gratuit, de secretarul comisiei de concurs.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul resurse umane, camera 41 sau la telefonul 0230-212696, interior 152 sau 252. 

* Formularul de înscriere și modelul adeverinței care atestă vechimea în muncă se pun la dispoziţie de Serviciul resurse umane.

PRIMAR,
Ec. VASILE RÎMBU


                                                                                                        ADMINISTRATOR PUBLIC AL MUNICIPIULUI,
                                                                                                              ORDONATOR PRINCIPAL DE CREDITE
                                                                                                                                 IRINA VASILCIUC

           

                                                                                                                                       Șef serviciu,
                                                                                                                                  Maria Pătrăucean 

Anunț nr. 18220/15.04.2026

Inchide