Anunț privind selecția unui director adjunct pentru S.C. Transport Public Local S.A
S.C. Transport Public Local S.A. este persoană juridică română, forma de organizare fiind societate pe acţiuni.
Acţiunile sunt deţinute integral de Municipiul Suceava. Sediul social este în str. Traian Vuia, nr. 5A, mun. Suceava, jud. Suceava.
S.C. Transport Public Local S.A. prestează servicii de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Suceava și zona metropolitană Suceava.
Criteriile de eligibilitate care vor sta la baza listei lungi de candidați, pentru postul de director adjunct, sunt:
- absolvent(a) de studii superioare cu diplomă de licență a unei instituții de învățământ superior în domeniul economic, juridic sau al științelor inginerești;
- minimum 10 ani vechime în muncă în specialitatea studiilor din care minimum 3 ani în conducerea societăţilor, întreprinderi publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome.
- cunoștințe solide în domeniul legislației transporturilor, societăților comerciale, financiar – contabil, fiscal, achizițiilor publice, controlului financiar, relațiilor de muncă.
Candidaţii care vor fi selectaţi pentru a fi înscrişi pe listă scurtă vor trebui să elaboreze o declaraţie de intenţie, pe baza scrisorii de aşteptări publicată pe siteul www.tpl-sv.ro.